Powered By Blogger

Faceți căutări pe acest blog

marți, 23 februarie 2010

Despre blog...

M-am hotarat sa fac acest blog pentru a le da femeilor sfaturi ajutatoare in vederea obtinerii unui aspect placut din punct de vedere vestimentar si nu numai. Deoarece consider ca am ochiul format si cunosc destul de multe aspecte ale modei, imi permit sa dau sfaturi. Stiti cum e vorba aceea: “teoria e usoara, practica ne omoara”. Tocmai de aceea m-am hotarat sa infiintez acest blog, pentru a pune accent pe partea practica a modei. Exista o groaza de reviste de specialitate, de site-uri, dar ele nu prezinta decat fata bogata a problematicii, sa-i spunem asa. Si afirm acest lucru fiindca se stie ca in aceste reviste si site-uri este prezentata moda “oamenilor bogati”, mai exact, sunt infatisate in articole tendintele si imaginile unor prezentari de moda ale designerilor celebri. Bun, nu e nimic rau in asta, dar o femeie cu un buget mic nu va putea pune in aplicare niciodata sfaturile primite in acea revista. Si nu neaparat numai bugetul de care dispuneti, doamnelor si domnisoarelor, este problema, ci si faptul ca un anumit segment de femei nu isi cunoaste propriul trup, avantajele si dezavantajele pentru a putea aplica anumite tendinte. Spre exemplu, o femeie cu forme voluptoase citeste o revista de specialitate si vede ca sunt la moda sacourile cu umerii supradimensionati. Si cum in revista scrie ca un asemenea sacou este un “must-have”, acea femeie isi cumpara si ea unul. Dar nu realizeaza ca acel sacou nu i s-ar potrivi deloc. De ce? Tocmai asta vom discuta pe acest blog, tendinte, istorie a modei, sfaturi dar si un fel de consultanta vestimentara. Spun un fel de consultanta vestimentara deoarece nu va pot recomanda personal cum sa va imbracati in fuctie de propriul trup dar voi pune accent pe anumite caracteristici generale ale femeilor (femei voluptoase, femei scunde, femei inalte, femei foarte slabe). Voi incerca sa imbin toate aceste patru lucruri pentru a va facilita calea spre obtinerea unei vestimentatii corecte, placute si potrivite corpului vostru. Sper sa va fie util!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu